Cum probabil deja v-am obișnuit, prefer romanele de acțiune și mister celor romantice și siropoase. ”Fata din Brooklyn” este un roman de acțiune care îți pune mintea în mișcare și te ține în suspans de la primul până la ultimul cuvânt.
Te-ai gândit vreodată că trecutul, chiar dacă tu încerci să îl uiți, te va ajunge din urmă? Te-ai gândit vreodată că unele lucruri nu pot fi uitate chiar dacă le îngropi adânc în trecut?
Probabil nu. Dar să revenim la cartea noastră.
Probabil nu. Dar să revenim la cartea noastră.
Fata din Brooklyn un thriller de excepție
”Fata din Brooklyn” este scrisă la persoana I, din perspectiva lui Raphael. Mi-a plăcut povestirea în două planuri: ancheta desfășurată de cei doi în prezent, respectiv povestirea unor întâmplări din trecut. Prin acest procedeu, cititorul descoperă pas cu pas indiciile care duc spre deznodământul poveștii.
Raphael este un scriitor renumit și tată singur. Reușeste să își împartă destul de bine timpul între carieră și creșterea fiului său Theo, care în cele câteva apariții din carte, este un deliciu.
Într-o noapte, fiul lui fiind bolnav, Raphael merge cu el la spital unde o întâlnește pe Anna Becker, o doctoriță frumoasă și ambițioasă pe care o invită a doua zi să ia masa împreună.
Totul merge perfect între cei doi, până când, exasperat de faptul că ea nu vrea să vorbească despre trecutul ei, în timpul unui week-end romantic pe Coasta de Azur, acesta o forțează pe Anna să rupă tăcerea și totul degenerează într-o ceartă de proporții.
Raphael pleacă lăsând-o pe Anna singură în casă, însă când se întoarce ea nu mai este de găsit, iar casa este devastată.
Împreună cu bunul său prieten, Marc Caradec, un fost polițist și actuală bonă pentru Theo, începe o amplă căutare a ei.
Cei doi împart ancheta în două planuri, fiecare urmărind unul dintre ele, sperând că în acest fel ancheta va merge mai rapid.
Cei doi gasesc indicii care îi apropie de povestea Annei Becker.
Cine este de fapt Anna Becker? Ce secret sumbru ascunde ea? Unde a dispărut? Toate aceste răspunsuri le veți descoperi doar dacă veți citi povestea Annei si a lui Raphael.
Guillaume Musso a îmbinat perfect mai multe genuri literare într-o singură carte
” Fata din Brooklyn” este o poveste captivantă, o poveste de dragoste și un thriller foarte bine îmbinate, imprevizibilă, totul fiind perfect dozat.
Cărțile lui Guillaume Musso sunt genul de cărți pe care nu le poți lăsa prea ușor din mână, cărți care te poartă prin universul lor și te fac să te transpui în povestea dintre coperți.
La fel cum am simțit și atunci când am citit cărțile lui Igor Bergler, Guillaume Musso dă dovadă că își respectă cititorii și depune multă muncă de documentare înainte de a scrie o carte, lucru ce se simte în felul în care sunt scrise cărțile sale.
O altă dovadă a respectului său față de cititori, sunt chiar cuvintele autorului care stau scrise la începutul volumului:
” Scriu întodeauna cărțile pe care mi-ar plăcea și mie să le citesc. Romanele mele îmbină mai multe genuri: sunt și povești de dragoste, dar au și elemente de thriller și de roman polițist”
Guillaume Musso
Cartea o găsiți la Editura All, dar și in alte librării online.
Felicitări pentru recenzia frumoasă! Mi-a plăcut cartea.
RăspundețiȘtergereEste deosebita. O carte plina de suspans si mister.
ȘtergereFelicitari pentru recenzie! Mi-ai facut dor de stilul lui Musso!
RăspundețiȘtergereEee..ma simt onorata daca ti-am pofta de o carte a lui Musso :D
ȘtergereCe recenzie frumoasa! Multumim frumos pentru recomandare! O sa citesc si eu aceasta carte.
RăspundețiȘtergereCu placere. Este o carte buna care te tine in suspans. Sigur iti va placea.
Ștergereimi plac foarte mult cartile lui guillaume musso! sunt chiar interesante si pline de actiune
RăspundețiȘtergereMusso a trecut în partea de sus a listei mele de preferați pe lângă Igor Bergler și Dan Brown.
ȘtergereAm mai auzit de aceasta carte si chiar e pe lista mea. Are un subiect pe placul meu.
RăspundețiȘtergereCu siguranță îți va plăcea. :-*
ȘtergereImi place cum scrie Musso si am mai citit carti scrise de el dar uite ca pe asta inca o am pe lista de asteptare. Desi am tot auzit pareri bune despre ea.
RăspundețiȘtergereNu mai amâna. Pune-o in cap de listă și gata :-D
ȘtergereAcțiune și mister, oooo, este pe gustul meu. Nu am citit cartea, din recenzia ta reiese că merită citită.
RăspundețiȘtergereMulțumesc!
Merită, merită. Cu vârf și indesat :-D
ȘtergereNumele cartii imi suna cunoscut, dar niciodata n am citit o, cred ca asteptam sa aud mai multe despre ea
RăspundețiȘtergerePune-o pe lista. E o carte bună și un autor pe măsură.
Ștergerede mult timp mi-am propus sa citesc aceasta carte, sper sa ii vina randul.
RăspundețiȘtergereMi-ar placea sa știu și părerea ta despre ea când o vei citi. :-*
ȘtergereAm citit doar centtral park si mi-a placut maxim, vreau sa o citesc si pe asta neaparat
RăspundețiȘtergereȘi mie mi-a plăcut "Central Park".
ȘtergereAm citit-o si eu mai demult, mi-a placut si i-am facut si recenzie.
RăspundețiȘtergereIubesc stilul lui Musso. Am citit cateva carti de-a lui. Pe aceasta n-am apucat inca
RăspundețiȘtergereAM citit-o si eu, mi-a placut mult!
RăspundețiȘtergere