Traseu Zarnești-Prăpăstiile Zarneștilor-Cabana Curmătura

Durată traseu: 4,5 h

Dificultate: ușor, mediu

Echipament: haine ușoare de trecking, polar, geacă impermeabilă, eventual bețe trecking

Marcaj: bandă albastră - 2:00 h și bandă galbenă - 2:30 h

Cum ieșit un pic soarele și s-a încălzit mai bine afară, cum am simțit cheful de ducă. Și dacă tot a venit și minivacanța de 1 mai și mai ales dacă nu faci parte din cei cărora le place să meargă la mare, am zis să vă prezint un traseu destul de ușor și pe care îl puteți face și într-o singură zi.

Odată cu venirea cumnatului meu în țară, am zis să ieșim la o plimbare pe munte. Așa de revedere. Așa că le-am zis lui și soțului meu ”băieți, sâmbătă merem la Zărnești”.

Așa că sâmbătă la 05:00 dimineața a sunat alarma, am luat un mic dejun pe fugă, și am plecat. Bineînțeles cafeaua la pachet nu a lipsit. Cum? Eu fără cafea?

Plecarea a fost pe la 6:00 dimineața și am ajuns în Zărnești pe la 09:00.

În Zărnești sunt ceva indicatoare spre Parcul Natural Piatra Craiului, noi am pus GPS-ul. Preventiv.

Cum ajungi pe traseu

Păi e destul de ușor de ajuns. Urmezi GPS-ul și la un moment dat drumul asfaltat se termină și ajungi pe un drum pietruit. Poți găsi un loc să lași mașina aici, sau mai poți merge cam 10 minute pe acest drum până la Fântâna lui Botorog unde este o parcare destul de mare. Ei, eu nu am găsit înainte pe net această informație, așa că am zis să o trec eu. Noi am forțat un pic drumul și am descoperit că acolo este o parcare.

Fântâna lui Botorog

De aici aveți două variante. Urmați marcajul bandă albastră și atunci înepeți trsaeul prin Prăpăstiile Zărneștilor, fie urmați traseul marcat cu banda galbenă și începeți traseul care duce spre Poiana Zănoagei.

Noi am pornit pe banda albastră, un traseu pe care mulți îl fac la coborâre, dar am zis să vedem întâi Prăpăstiile. 

Prăpăstiile sunt niște chei foarte spectaculoase. Este fascinant să vezi ce poate face natura. Împreună cu noi pe acest traseu au pornit numai vreo două-trei cupluri de ”urcători”. 

Prăpăstiile Zărneștilor

Prăpăstiile Zărneștilor

Peretele carstic

Prăpăstiile Zărneștilor

Atenție la căderile de pietre

Cu ochii pe sus după grote și după forma peretelui carstic, era să pierdem o salamandră. La doar câțiva pași făcuți pe traseu ne-a ieșit în cale bucurându-ne cu coloritul ei interesant și a stat sa-i facem poze ca un adevărat fotomodel.

Salamandră

După ce am mai mers puțin și-a făcut apariția și o veveriță. Ea nu a fost prea bucuroasă să pozeze. Am prins-o cu zoom într-un copac. Poza nu este foarte clară, așa că nu o mai arăt. 

După vreo jumătate de oră de mers prin Prăpăstii ajungem la un fel de refugiu, o lățire a potecii. Prin stânga se contiuă un alt traseu care duce pe creste, noi mergem înainte. Oricum aici există și un indicator. 

De aici mai mergem cam 10-15 minute și ajungem la o bifurcație. În dreapta se află pădurea și marcajul traseului nostru împreună cu indicatorul aferent, iar înainte se continua un alt traseu.

De aici avem un urcuș destul de susținut prin pădure, pe rădăcinile copacilor, care mie mi se par extraordinar de utile, le asemăn cu niște trepte. Avem nevoie de puțină condiție fizică, dar nu e un urcuș pe care să nu îl poți face.

După vreo oră de urcat ajungem la o zonă mai domoală, se merge pe potecă, iar privirea ne este furată de crestele Pietrei Craiului care încep să se zărească printre copaci, de pietrele împânzite de mușchi verde, proaspăt și de floricelele ce apar pe fiecare porțiune de potecă unde ajunge soarele. 

Aici se zăresc crestele

Floricică

Alte floricele ce ne-au însoțit pe tot traseul

Ciupercuțe

Floricele

Mușchi

După urcușul destul de lin mai avem mici porțiuni unde se mai urcă susținut prin pădure. Apoi ajungem într-o poiană. De aici mai avem cam jumătate de oră până la cabană. Peisajul este și aici minunat, ne întâlnim și cu un pârâu care ne însoțește până la ultimul urcuș înainte de cabană.

Poiana

O stână părăsită

        

Ghiocei

                               

Mai vedem și zăpădă

 Am văzut și ghiocei. Cel mai pur alb pe care l-am văzut vreodată la un ghiocel. Bineînțeles alături de acele floricele mov pe care nu am reușit să le identific. Dacă știe cineva ce sunt tare m-aș bucura să îmi spună și mie. Pe niciun panou cu flora și fauna din acest loc nu apăreau și aceste floricele.

Indicator Cabana Curmătura

Câinele de la cabană

La cabană se poate mânca, bea un ceai sau o ciocolată caldă și au chiar și camere pentru cazare. Prețurile cazării le găsiți aici. Noi am mâncat o ciorbă de fasole cu afumătură și o porție de varză călită cu cârnați. Mâncarea este foarte bună, prețurile ca și ”în vârful muntelui”, adică măricele. Dar măcar este bună. Cazarea pornește de la 30 de lei, loc în cameră cu 11-12 paturi până la 150 de lei cameră de 3 paturi.

Noi nu ne-am cazat aici, cu toate că ar fi fost o alegere foarte bună. Priveliștea și trezitul pe munte în aer curat și rece merită tot, iar camerele bineînțeles sunt încălzite.

La coborâre am ales traseul bandă galbenă, care pornește prin spatele cabanei.

Poteca este mai bătătorită, la început coborârea este mai lină. Apoi ajungem la fel prin pădure și în sfărșit în Poiana Zănoagei, unde am luat o pauză de stat la soare.

Poiana Zănoagei

Crestele Pietrei Craiului

        

Eu 

            

       

Poiana Zănoagei

De aici coborâm înapoi la Fântâna lui Botorog. Pe traseul bandă galbenă, la un moment dat găsim și un izvor cu apă. Din sensul nostru de mers cam la o oră de coborât de la cabană. Și este singurul izvor de pe tot traseul.

Ce trebuie să ştii în Piatra Craiului

• cel mai important, ia suficientă apă la tine. Se știe faptul că în Piatra Craiului nu se găsesc izvoare de apă din cauză că este un masiv carstic
• îți trebuie un minim echipament montan: ghete sau adidași speciali, pantaloni comozi, preferabil pentru doamne colanți suficient de groși cât să îți ofere un comfort termic bun, eventual bețe de trecking dacă le ai deja, dacă nu, nu sunt neapărat necesare. Noi nu am avut și am ajuns cu bine.
• mare parte din traseu este prin pădure, deci soare mai rar și automat un pic de răcorică. Ia la tine un polar si o geacă impermeabilă dacă afara este mai răcoare: primăvara sau toamna.
• câteva sandwichu-uri în rucsac nu strică la fel și ceva dulce. 
• urcă în ritmul tău. Niciodată nu te grăbi pentru a putea doza energia suficient cât să nu obosești  și să nu mai poți continua traseul. 

Eu am fost îmbrăcată în colanți ușor vătuiți pe interior, am avut tricou respirant, o bluză tehnică de rezervă în rucsac și geacă de trecking impermeabilă cu glugă și am fost încălțată cu adidași de trecking de la Salomon. 

Noi am ajuns la finalul traseului în jur de ora 17:00. Deci dacă nu vrei să te cazezi undeva, te poți întoarce liniștit inapoi acasă. Cu condiția să pleci devreme pe traseu.

Am rămas în zonă și ne-am cazat în satul Măgura. Un sat pitoresc de munte, la doar 10 minute de Zărnești. Satul este înconjurat de văi și de oriunde ai o priveliște minunată. 

Este satul neasfaltat, satul cu străzi pietruite, satul rămas în timpuri vechi și chiar dacă este atât de aproape de Zărnești, pare rupt de lume. Este satul liniștit, însorit, satul tradițional de munte. Aici avem magazine unde găsim strictul necesar. Este satul fără supermarket, minimarket ci satul cu prăvălie.

Satul Măgura prăvălie

Am stat la Pensiunea Roua munților. Pensiunea este curată, camerele sunt mari și gazdele tinere și extraordinare. Nici nu le-am simțit prezența prin curte. Au și magazin în curte. Ai tot ce îți trebuie aici: o bucătărie complet echipată, un living mare cu masă și televizor, camere mari și curate, un foișor cu grătar și un mic loc de joacă pentru copii. Dar cel mai important ai liniște, aer curat și un peisaj de excepție. Ce poți să îți dorești mai mult. 

Recomand satul Măgura celor ce vor să se rupă de cotidian, celor ce vor liniște și un cadru intim alături de cei dragi și de prieteni. Eu am fost fascinată de acest sat și îmi doresc din tot sufletul să nu asistăm la distrugerea lui. Nu vreau să devină un sat comercial și să se piardă unicitaea lui.

Sper că acest articol v-a fost de folos și dacă hotărâți să parcurgeți acest traseu să vă bucurați de el așa

cum ne-am bucurat si noi. Vacanță plăcută!

P.S. Mai jos vă las câteva fotografii cu satul Măgura. Nu am multe poze și tare rău îmi pare. Promit că data viitoare când mai ajung aici fac mai multe.

Satul Măgura

Cocoș

În fața pensiunii  

Priveliște de la geamul camerei noastre

Priveliște din pensiune din alt unghi

Rosie Walsh - Bărbatul care n-a mai sunat

Zilele trecute vă spuneam pe pagina de Facebook că Editura Nemira mi-a făcut o surpriză și mi-a trimis această carte. 

Cartea  este disponibilă la precomandă pe site-ul editurii și urmează să fie lansată la începutul lunii mai.

Cartea este o carte romantică, dar și dramatică în același timp. Chiar dacă la început pare un pic siropoasă, autoarea a introdus de la început un gram de mister lucru pe care îl apreciez tare mult pentru că m-a ținut în suspans pagină cu pagină. 

Bărbatul care n-a mai sunat este un volum structurat în trei părți

Prima parte este destinată exclusiv poveștii lui Sarah care locuiește în Los Angeles și s-a întors în Anglia, țara ei natală pentru a comemora ziua accidentului, accident care este amintit pe tot parcursul cărții.

Ajunsă în Anglia rămâne singură, părinții ei fiind nevoiți să plece din oraș. Într-una din plimbările ei îl întâlnește pe Eddie David, merg să ia prânzul împreună și se îndrăgostește nebunește de el. 

Petrec împreună șase zile minunate iar sentimentele îi sunt împărtășite de Eddie, doar că el trebuie să plece în vacanță în Spania, ea se va întoarce în Los Angeles. 

Toată bucuria lui Sarah va dispărea atunci când Eddie nu o mai caută și nu mai poate da de urma lui. Contul de Facebook nu l-a mai folosit din ziua în care ea a plecat de la el, la telefon și la mesaje nu răspunde. Prietenii ei și chiar prietenii lui o îndeamnă să renunțe la el, dar ea nu vrea, cel puțin nu până când nu are o explicație din partea lui.

În partea a doua Sarah se întoarce în Los Angeles hotărâtă să renunțe definitiv la Eddie și să îsi continue viața. 

Doar că acum Eddie este cel care o caută cu disperare. Aflăm acum detalii despre accidentul misterios și despre faptul că Sarah nu este chiar o victimă așa cum ne-a fost prezentată în prima parte. 

Cea de-a treia parte vă las pe voi să o descoperiți pentru că nu vreau să creez spoilere și oricum cred că v-am spus destul de multe încât să vă conving că este o carte care merită citită.

Este o carte care te ține în suspans. Este genul de carte care ne arată cum alegerile făcute la vârste fragede ne pot schimba viața definitiv. 

Rosie Walsh a creat o lume a doi oameni care suferă aceeași dramă

Da, cei doi trăiesc aceeași dramă, dar din perspective diferite, Rosie Walsh reușind să îmbine superb dragostea, drama și misterul. Nu este clasica poveste de dragoste, este mai mult de atât. Este o poveste pe care chiar și cei care nu citesc romane de dragoste o pot digera ușor.

Povestea este imprevizibilă. Mi-am facut zeci de scenarii în minte și toate au fost deturnate. Nu am reușit nici măcar odată să prevăd ceea ce va urma.

Așa cum spuneam și la început cartea se găsește la precomandă pe site-ul editurii Nemira, iar lansarea oficială va fi la începutul lunii mai. 

Sper că v-am trezit interesul pentru ea și dacă da tare aș vrea să aud și părerile voastre. 

Codul lui DaVinci - Dan Brown

Așa cum am promis am revenit cu recenzia cărții lui Dan Brown, ”Codul lui DaVinci”.

Cartea am terminat-o înainte de Paște, dar perioada dinaintea sărbătorilor și cea imediat după a fost o perioadă aglomerată și nu am avut timp să scriu nimic. Sper să nu vă supărați prea tare pe mine. 

Cartea o aveam în bibliotecă de ceva timp, dar nu am apucat să ajung la ea. Mulțumită lui Igor Bergler și Bibliei pierdute am pus mâna pe ea.

Am vrut să văd dacă toate acele recenzii și păreri de pe net, cum că Igor Bergler ar fi copiat cartea lui Dan Brown, sunt adevărate. 

O să ajungem și acolo. Momentan hai să vedem ce e cu acest cod al lui DaVinci.

Dan Brown a îmbinat acțiunea cu misticul

Am văzut filmul la momentul apariției lui, însă sunt ceva ani de atunci, eram în liceu și nu îmi mai aduc aminte mare lucru din el. Așadar ideea principală o știam, dar acțiunea nu prea.

Profesorul Langdon se află la Paris și este luat din camera de hotel în toiul nopții de un detectiv și rugat să îl însoțească la muzeul Luvru pentru a ajuta la descifrarea unor simboluri într-un caz de crimă.

Ajuns la muzeu, Langdon află că cel ucis este custodele muzeului cu care el trebuia să se întâlnească în acea seară. Întâlnirea fusese anulată de custode, iar lângă cadavrul său se găsea inscripția ”P.S. caută-l pe Langdon”. În acest moment profesorul este suspectat de uciderea custodelui.

Își face apariția agenta Sophie Neveu și îi spune lui Langdon că se află în pericol și să îi urmeze indicațiile pentru a putea să-l scoată de acolo.

De aici începe o serie de aventuri ale celor doi de a scăpa de poliție și de a deschide criptexul lăsat de custode lui Sophie, criptex care conține informații despre locul unde se află Sfântul Graal.

Cei doi ajung la un prieten vechi de-al lui Langdon, un profesor specializat în legenda Sfântului Graal, care le oferă multe informații despre Graal și despre cultul din care făcea parte custodele, cult care venera divinitatea feminină și Graalul. 

De aici începe adevărata aventură. Langdon și Sophie sunt urmăriți de poliție care află unde sunt cei doi, ei sunt nevoiți să fugă, se ascund de polițiști, ajung în Londra unde Sophie află adevărul despre familia ei și descoperă faptul că unele persoane din jurul lor nu voiau să îi ajute ci își doreau chiar Graalul.

Codul lui DaVinci vs Biblia pierdută

Într-adevăr există asemănări între cele două cărți. Scheletul pe care sunt construite cele două volume este aproape identic.

• în cartea lui Dan Brown profesorul Langdon se afla la Paris pentru o conferință și este luat de la hotel și dus la locul crimei.
• în cartea lui Igor Bergler profesorul Baker este luat în timpul conferinței de la Sighișoara și dus la locul crimei.
• ambii profesori sunt suspecții principali în anchetă.
• Langdon este ajutat de Sophie Neveu, Baker este ajutat de Christa. 
• în ambele cărți există o societate secretă care își dorește Graalul respectiv sabia lui Vlad Țepeș.
• ambii profesori au un prieten care îi ajută cu informații, doar că cei doi au un parcurs diferit pe durata acțiunii.

Per total pot spune că aceste două cărți sunt asemănătoare. Atât structura lor cât și dinamica acțiunii. Stilul celor doi autorii este asemănător, doar ca volumele lui Igor Bergler conțin foarte multe informații istorice și de cultură generală ceea ce îi oferă un plus din partea mea. 

Între ”Codul lui DaVinci” și ”Biblia pierdută”, o prefer pe cea de-a doua datorită informațiilor din carte. 

Mi-au plăcut ambele cărți și m-au făcut să îmi placă volumele de conspirații și organizații secrete. 

Totuși dacă pentru ”Biblia pierdută” Igor Bergler a fost criticat și mulți cititori s-au declarat dezamăgiți de ea, autorul și-a luat revanșa cu ”Testamentul lui Abraham” , o altă carte minunată și extrem de bine scrisă, pe care o recomand cu drag.

The Perfume Lab

De fiecare dată când merg în mall-ul din apropierea casei, mă abordează nişte fete care împart în faţa unui magazin cu parfumuri, nişte cartonaşe parfumate. Le iau si le bag în portofel ca să miroasă frumos cu promisiunea făcută mie că data viitoare voi intra în magazin. Niciodată nu exista acea dată viitoare.

Astăzi fiind la o plimbare cu mama și sora mea prin mall, am intrat și în magazin.

Magazinul este unul micuț și pe tejghea troneaza o grămadă de mostre de parfumuri și pahare cu boabe de cafea ca să ” îți limpezești” mirosul. Mereu în magazinele mari de parfumuri asta este o mare problemă. Miroși atâtea parfumuri încât nu mai știi care e cel care îți place. Aici micul magazin are un mare plus din partea mea.

Am intrat mai mult ca să îmi respect promisiunea pe care mi-o făceam mereu, că data viitoare intru și nu aveam mari așteptări de la produse, nici măcar nu aveam de gând să cumpăr ceva. Așa suntem noi femeile: intrăm doar ca să ne uităm.

Nu am lămurit ce fel de produse vinde acest magazin. Sunt replici ale parfumurilor celebre, fabricate de ei și vândute la prețuri foarte decente. Se găsesc în sticluțe de 30ml și prețul unei astfel de sticluțe este de 45 ron.

Recipientul este din sticlă transparentă, pe fața lui este scris ” The perfume lab”, iar pe spate sunt scrise ingredientele.

De asemenea vine într-o cutie de carton albă foarte elegantă.

Eu am încercat un Chanel No.5 și am fost uimită de faptul că este atât de bine făcut încât nu am simțit nicio diferență între original si cel de la ei. Este refăcut 1:1, este identic cu originalul care este 4-5 ori mai scump. Bineînțeles că am plecat cu el acasă.

Am testat pe mână pe la ora 11:00 și acum la 20:30 mirosul persistă și este aproape la fel de puternic.

Am să revin la ei pentru alte parfumuri și chiar pentru acesta de fiecare dată când am să rămân fără el. Nu mă așteptam ca o replică a acestui parfum să miroasă și să persiste atât de bine.

Mai jos vă las și o poză cu ingredientele parfumului meu.

Voi ați folosit replici ale parfumurilor celebre?
Ce părere aveți despre ele?

Gelurile de duș Tesori d'Oriente

Pentru noi doamnele, gelurile de duș nu sunt simple geluri de duș. Ele trebuie să îndeplinească tot felul de criterii: să fie cremoase, să facă spumă multă, să fie catifelat și nu în ultimul rând să miroasă frumos. 

Bărbații - nu toți -  nu înțeleg aceste lucruri. Soțul meu mereu zice când mergem la cumpărături ” iar iei gel de duș? Nu mai ai unul ?”. Vine imediat și replica ” da, dar mai vreau și altă aromă. Poate vreau și alt miros”.

Fac parte din categoria de femei care au trei geluri de duș începute în acelaași timp, vreo patru parfumuri și trei creme de corp. Toate diferite: mai grasă, mai fină, mai parfumată sau nu. Am o cremă de corp pe care mi-o aduce o prietenă din Germania. Nu are parfum, miroase a cremă, dar îmi place la nebunie. 

Deci pentru soţul meu este o adevărată aventură să mergem la cumpărături dar să nu cheltuim mult, aşa cum ne propunem de fiecare dată.

Pentru mine personal, criteriul mirosului câteodată se bate pe același loc cu cel legat de consistența produsului. 

Îmi place atunci când îmi fac duș să miroasă frumos peste tot în baie și gelul meu de duș să lase un miros frumos pielii mele.

Gelurile de duș Tesori d'Oriente sunt și cremoase și lasă și un miros plăcut pielii.

Sunt fan înfocat al aromelor orientale, condimentate și puternice. Majoritatea aromelor acestor geluri de duș sunt orientale sau puternic parfumate, dar au și arome mai subtile, mai fine. 

Pielea mea cere întotdeauna cremă hidratantă după baie, iar acest lucru este o problemă pentru mine vara când este atât de cald încât după baie nu prea îmi place să aplic cremă. Mi se pare că nu intră rapid în piele și simt că mă încălzesc foarte tare. 

Cu aceste geluri de duș problema este rezolvată, pielea rămâne fină și mirosul persistă. Bine, totuși nu la fel de fină ca și după o cremă, de exemplu pe gambe ar mai merge o cremă, dar pe timp de vară e ok, restul pielii corpului fiind catifelat ca şi cum aş fi aplicat cremă hidratantă.

Gelurile de duş Tesori d'Oriente au devenit preferatele mele şi le recomand oricărei femei care îşi doreşte să se simtă preţioasă atunci când face duş şi îşi doreşte o piele catifelată şi frumos parfumată.

Vouă ce arome vă plac la gelurile de duş? Ce geluri de duş preferaţi: cu  miros puternic, discrete sau fără miros?

Fondul de ten Revlon Colorstay

A venit timpul să vă prezint și fondul de ten Revlon Colorstay. Citisem destul de multe despre el înainte de a îl cumpăra și ajunsesem la concluzia că este un fond de ten greu de folosit și că îmi va da destul de multe bătăi de cap.

Înainte de Colorstay am folosit o groază de fonduri de ten de care eram mulțumită pe moment, dar apoi începeau să nu mai fie pe placul meu.

Nu foloseam produse cosmetice scumpe, dar până la urmă am ajuns la concluzia că decât multe și proaste, mai bine unul și bun. În fond este pielea mea la bătaie și nu îmi permit să îmi bat joc de ea.

Buun...să revenim la fondul de ten Revlon Colorstay.

Nu am încercat varianta veche fără pompiță și cu sticluța aceea mare și butucănoasă, deci nu pot face o comparație între vechea și noua formulă.

Despre cel vechi am auzit de la difeite persoane că s-ar fi întins greu și se usca repede, deci trebuia să lucrezi foarte repede cu el, altfel era un chin.

Cel pe care îl am eu se întinde foarte ușor. Eu de obicei folosesc pensula stipple pentru fondul de ten, dar când mă grăbesc mai folosesc și degetele.

Eu am pielea deschisă la culoare și tenul mixt spre gras, vara chiar gras, deci folosesc produsul destinat tipului meu de ten și nuanța 250/ fresh beige.

Am făcut pozele la lumina naturală pentru a putea reda cât mai fidel nuanța folosită de mine. 

Produsul se întinde foarte ușor, așa cum spuneam și mai sus și are putere de acoperire foarte mare.

Cele mai importante criterii după care îmi aleg fondul de ten sunt puterea de acoperire, rezistența în timp și cum se simte pe piele. Nu îmi place să simt că am fond de ten pe față. Îmi place să am senzația că pielea respiră și nu arată ca și cum aș purta o mască.

Ei bine Revlon Colorstay se încadrează perfect în aceste criterii. Este totuși un fond de ten camouflage, deci un fond de ten cu acoperire mare, dar nu se simte pe piele, și nu are un aspect de mască.

Așa cum știm deja fiecare tip de ten are nevoie de produse specifice și de un ritual diferit de îngrijire. Nu poți folosi aceleasi produse pentru tenul uscat și cel gras.

Așadar, un lucru pe care îl apreciez la Revlon este tocmai acesta. Au creat două game de produs Colorstay: pentru ten mixt și gras și pentru ten normal și uscat. 

De altfel îmi place foarte mult termenul de garanție. Îl poți folosi în 24 luni de la deschidere, pe când cele mai multe fonduri de ten au garanție de 12 luni.

Este ideal pentru persoanele care nu se machiază zilnic, dar preferă să folosească produse de machiaj de calitate. 

În momentul de față am o bubă pe obraz de la un coș pe care m-am supărat eu și l-am rupt. Vă las mai jos două fotografii înainte și după aplicarea fondului de ten pe locul afectat. Pozele cred că vorbesc de la sine referitor la puterea lui de acoperire.

Înainte de fond de ten 

După fond de ten

Consider că Revlon Colorstay este un fond de ten bun, ce rezistă eroic pe ten atunci când mergi la o petrecere și nu mai necesită retușuri pe parcursul serii. Nu mi-a plăcut niciodată să stau prin băi să îmi refac machiajul. Îmi place atunci când ajung la o petrecere să mă distrez, nu să stau cu grija machiajului.

Voi ați folosit Revlon Colorstay? L-ați recomanda prietenelor voastre? 

Dacă nu folosiți Revlon, ce alte fonduri de ten bune mai cunoașteți?