sâmbătă, 29 septembrie 2018

Jurnal de vacanță - Cum am calatorit în Israel (II)

dead sea
Orice călătorie în Israel trebuie marcată cu o vizită pe ţărmul Mării Moarte. Este o experienţă unică ce nu trebuie ratată.

Într-una din zile, am oprit timp de o oră pe țărmul Mării Moarte, pentru o bălăceală și o relaxare pe cinste.

Care este treaba cu Marea Moartă


Pe țărmul mării este o stațiune de tratament, stațiune unde vin oameni din toată lumea pentru a se trata de diverse afecțiuni ale pielii și afecțiuni respiratorii. Se plătește intrare sau se pot cumpăra produse cosmetice de la magazinul din apropiere, de unde se primește un voucher de intrare, dar cred totuși că este o facilitate numai pentru grupuri.



Bineînțeles că nu am rezistat și mi-am cumpărat un exfoliant de corp și un plic cu sare de baie.

Odată ajuns pe malul mării nu mai stai pe gânduri, arunci șlapii din picioare și te arunci în apă. Daaar....chiar dacă știi că ești la Marea Moartă, tocmai te-ai mirat că termometrul din spatele tău arată 40 de grade la ora 16:00, tot te ia prin surprindere țărmul încins.

Nu este nisip, evident, este o podea de sare foarte, foarte încinsă. Până faci câțiva pași în apă te tot frigi la tălpi și te gândești la cât de buni ar fi fost niște ”aqua shoe-și”.

Mai înaintezi un pic și hopa sus picioarele și te pui pe plutit.

Apa este atât de sărată încât poţi pluti în voie fără să fie nevoie să înoţi.

Există riscul ca apa să te ridice, iar dacă nu eşti atent te poţi răsturna şi nu este chiar de dorit să îţi intre apă în ochi sau în nas. Scufundările şi stropitul cu apă sunt interzise şi se înţelege de ce.

Pe fundul mării este nămol, nu se afundă picioarele în el, este un nămol tare. Bine, nu peste tot, mai sunt și porțiuni mai moi, dar nu este deranjant. Te poți ridica oricând în plută pentru a trece de porțiunile care nu îți convin.

Pe lângă sare, apa este foarte bogată în sulf, brom, magneziu ș.a. Bineînțeles că am vrut să știu ce gust are și am pus un deget pe limbă. Este foarte amară, iar datorită conținutului bogat în tot felul de substanțe, este foarte uleioasă.


israel
Apa este caldă, foarte caldă. Te simți ca și cum ai face o baie în cadă. Dacă ai gânduri de răcorire, ai greșit marea. Cu apa caldă și 40 de grade afară nu prea ai șanse să te răcorești, dar te poți relaxa pe cinste.

Se recomandă ture de cate 20 de minute urmate de 10 minute de pauză. Asta din cauza sării.

Eu am stat toată ora pe care am avut-o la dispoziție. Nu am pățit nimic, totuși cred ca treaba aste repetată mai multe zile ar putea avea repercursiuni. Dacă am avut o oră la dispoziție, am profitat de ea din plin.






Câteva informații despre Marea Moartă


Se află la 427 m sub nivelul mării, fiind astfel punctul cel mai jos de pe glob

Este de fapt un lac foarte sărat, iar singura apă curgătoare care o alimentează este râul Iordan. Nivelul apei scade anual cu un metru, iar pericolul secării este foarte mare.

O informaţie pentru care nu am surse decât cele auzite, ar fi că se fac completări cu apă pentru a preveni sau întârzia acest pericol. Există un plan de salvare a ei, ce prevede săparea unui canal de 300 km până la Marea Roșie.

În anul 2011 nivelul salinităţii apei era de 34%, fiind astfel cea mai sărată apă din lume. Acest nivel al salinităţii fiind de aproape zece ori mai mare decât al oceanului planetar.

Numele de Marea Moartă vine, cum ştim cu toţii, din cauza salinităţii foarte mari a apei, care este neprielnic vieţii. Totuşi anumite bacterii pot supravieţui în aceste condiţii. Sunt bacterii care pot descompune sulful şi celuloza, dar și câteva specii de plante.

În partea estică a mării, pe teritoriul Iordaniei, se găsesc așezările Numeira și Bab Edh Dhra, care se crede că ar fi așezările Biblice Sodoma și Gomora.

Cam atât despre Marea Moartă. Sper că v-am captat atenţia şi nu v-am plictisit cu atâtea informaţii.

Ne vedem şi cu partea a III-a în care voi povesti despre ultimele zile în Israel şi experienţa din Nazareth.


                                                                                                     
                                                                                                                           ...va urma



sâmbătă, 22 septembrie 2018

Îngrijirea tenului cu Trendline Cosmetic și Schaebens

trendline cosmetic



În cadrul evenimentului de la Galați, am primit și de la Trendline Cosmetic muuuuulte măști de față și seruri hidratante marca Schaebens.

Auzisem de aceste produse de la o prietenă care locuiește în Germania, dar încă nu am avut plăcerea să le folosesc.

Încă nu am folosit toate produsele, deoarece acestea necesită o perioadă lungă de testare. Am folosit câteva dintre ele și mi-am putut face o impresie despre ele.


Masca cu șampanie, aur și caviar


Promite să regenereze pielea și să ajute la îmbunătățirea circulației sanguine la nivelul tenului. Are un miros foarte plăcut și puternic. 

Se simte mirosul șampaniei, este transparentă, dar are irizații aurii care se văd în lumină.

Pielea într-adevăr se simte mai curată, mai fină și rămâne luminoasă și frumoasă. Îmi place mult senzația care rămâne după aplicare. 

Masca peel-off


Este o mască tip gel, cu o culoare albăstruie. După ce am aplicat produsul pe ten am simțit că mă relaxez cu adevărat. 

M-am întins în canapea, am stat cu ochii închiși și timp de cinsprezece-douăzeci de minute m-am relaxat. 

Am simțit o răcorire a tenului și după ce am spălat tenul am simțit că aș putea începe o nouă zi chiar dacă era trecut de ora 18:00. 

Ser concentrat pentru noapte


Serul concentrat pentru noapte a fost preferatul meu. O capsulă conține suficient produs cât să aplici pe față, gât și decolteu. Când am văzut capsulele acelea atât de mici am fost un pic sceptică, credeam că nu îmi va ajunge nici pentru față.

Am fost plăcut suprinsă să văd cât de spornice sunt.

Mi-a plăcut textura satinată a serului, faptul că pielea într-adevăr se simte mai fină și devine mai luminoasă, dar cel mai mult mi-a plăcut mirosul. 

Nu știu cu ce să îl asemăn exact, dar mie mi s-a părut că miroase a mir. 

Un miros plăcut, puternic, dar care pe mine nu mă deranjează. Deja stiți că mie îmi plac produsele cosmetice parfumate.

Produsele pentru ten matur și antirid le-am oferit cadou mamei mele, pentru că nu îmi erau potrivite și a fost la fel de încântată ca și mine de aceste produse.

Mai multe despre produsele celor de la Trendline Cosmetic puteți afla chiar de pe pagina lor de facebook.

Voi ați folosit măștile Schaebens? Ce alte măscuțe pentru față mai folosiți și vă plac?

Valentino Cosmetics sau cum să ai cele mai frumoase mâini

pielor


Îngrijirea mâinilor m-a preocupat dintotdeauna. Am folosit atâtea creme de mâini încât nici nu mai știu care este preferata mea. Îmi plac toate. Una pentru miros, una pentru textură, una de vară, una de iarnă...

Da, iubesc să îmi îngrijesc mâinile. Nu îmi place deloc să îmi simt pielea uscată și am creme de mâini peste tot: în geantă, acasă, la birou...oriunde aș fi trebuie să fie și o cremă de mâini.

Cei de la Valentino Cosmetics ne-au oferit niște produse foarte drăguțe de care m-am îndrăgostit instant.

În punguța frumos colorată care mi-a atras atenția imediat cum am ajuns la Galați Beauty Swap, am găsit o cremă de mâini, două măști pentru față, o ojă, un lac pentru uscare rapidă și câteva mostre de creme.

Cremă de mâini Pielor



crema de maini

Eu am primit varianta cu ulei de baobab, extract de cocos şi lime. Îmi place în primul rând cum miroase. Are un miros puternic de citrice şi flori. Este emolientă şi o cantitate mică este suficientă pentru o aplicare. 

Mâinile rămân catifelate o lungă perioadă de timp. 

Îmi place ambalajul mic şi practic. Eu o ţin în geantă tocmai pentru că este mică şi uşoară. 





Măştile Pielor

masca cu carbune

Am mai găsit în pacheţel două măşti pentru faţă tip şerveţel. Una este cu lavandă şi cărbune activ, cealaltă cu acid hialuronic şi colagen.

După aplicare pielea rămâne mai luminoasă şi mai fină. Îmi place să aplic săptămânal o mască de faţă. Sunt produse pe care trebuie să le includem în ritualul nostru de îngrijire a pielii.


Oja și lacul pentru uscare rapidă Ados

ados
Aici chiar am avut o surpriză. Nuanța ojei în sticluță mi se părea banală, dar când am folosit-o mi-am schimbat părerea. 

Culoarea este chiar frumoasă și promite să reziste 7 zile. Are un finish de gel și lucește frumos. Nu a ținut chiar șapte zile, dar vreo cinci da. 

Surpriza cea mai mare a fost lacul pentru uscare rapidă. Am mai folosit lacuri pentru uscare rapidă, dar atât de rapidă nu.

După ce am întins oja pe unghii, am aplicat și lacul. Până am terminat toate cele zece unghiuțe de dat cu lac, oja era deja uscată.

După ce îmi fac unghiile începe să mă mănânce nasul, urechile, îmi aduc aminte că vreau ceva din sertar...din zece unghii rămân cu șase intacte. 

Cu lacul de la Ados nu mai am grija asta. Oja se usucă instant și pot scotoci prin sertare și genți cât vreau pentru că unghiile nu se vor strica.

Voi ați folosit produse de la Valentino Cosmetics? Ce creme pentru mâini îmi mai puteți recomanda?


duminică, 16 septembrie 2018

Îngrijirea tenului cu produse Biofin

cosmetice naturale


Dintotdeauna mi-au plăcut produsele cosmetice naturale. Am încercat tot felul de produse naturale, ba chiar la un moment dat îmi cumpăram cosmetice handmade. 

Acum am renunțat la cosmeticele handmade, prefer calitatea în defavoarea prețului mic. 

Atunci când am primit cosmeticele de la Biofin, am fost tare nerăbdătoare să le încerc. 

Sunt cosmetice naturale și bio, blânde cu pielea noastră delicată.

În pachetul de la Biofin pe care l-am primit la Galați Beauty Swap, am gasit un balsam de buze, o cremă contur pentru ochi și un borcănel cu sare baie.

Cremă contur pentru ochi


Această cremă a devenit preferata mea pentru zona ochilor. Îmi place textura și mirosul ei și apreciez tare mult termenul mic de garanție - 3 luni de la deschidere -, ceea ce îmi garantează faptul că sunt naturale.

Printre ingrediente se regăsesc uleiul de orez, colagenul, extract de ceai verde, cafeină și acid hialuronic.

Nu am probleme cu ridurile, dar am niște riduri de expresie în zona ochilor. De când am început să folosesc această cremă, mi se pare că s-au mai diminuat. Nu sunt niște riduri adânci, sunt riduri fine, dar se văd. 

Sare de baie cu lemongrass și lavandă


Sunt o iubitoare a bailor parfumate, cu spumă, relaxante, așa că această sare de baie a fost o surpriză plăcută. 

Când am deschis borcănelul, m-a surprins mirosul de lemongrass. Se dizolvă repede în apă și nu mai este necesară folosirea altor produse de curățare a pielii. 

Este produsul de care am nevoie la sfârșit de săptămână, atunci când îmi ofer câteva ore numai pentru mine și fac o baie parfumată, îmi îngrijesc pielea cu un tratament, o mască, un exfoliant...

Consider că oricât de puțin timp am avea, trebuie să ne acordăm puțin timp numai pentru noi. 

Balsam pentru buze 


Balsamul celor de la Biofin este un balsam ușor și nu îl simți pe buze. Conține acid hialuronic, alantoină și unt de cacao. Îmi place faptul că este un balsam ușor și după aplicare nu simt buzele unsuroase.

Mie mi-au plăcut aceste produse pentru faptul că sunt naturale și mi-au dovedit că niște produse naturale pot fi și eficiente. 

Mai multe despre produsele Biofin puteți găsi pe pagina de Facebook  Biofin

Voi ați folosit produse Biofin? Ce alte produse naturale folosiți și îmi puteți recomanda?

joi, 13 septembrie 2018

Gli Elementi sau cum să ne îngrijim corect tenul



Astăzi vreau să vă vorbesc despre produsele Gli Elementi pe care le-am testat în urma evenimentului Galați Beauty Swap


Printre sponsorii evenimentului au fost și cei de la Green Cosmetic. Ei ne-au oferit o punguță cu două produse de curățare a tenului, iar astăzi vreau să vă vorbesc despre ele.



În punguță am găsit o loțiune tonică și un gel de curățare a tenului. Aceste produse se completează perfect pentru o bună curăţare a pielii.

Gel de curăţare dermo purifiant Gli Elementi




Acest gel de curăţare are la bază apă sulfuroasă geotermală şi este special pentru tenul gras şi mixt.

Are extract de salvie, despre care ştim că are efect calmant, lavandă, lămâie şi arnica. 

Produsul are un miros uşor mentolat şi se simte şi mirosul citricelor, ceea ce oferă o senzaţie de prospeţime, normalizând în accelaşi timp producţia de sebum. 

Tenul meu este mixt, iar zona T mai mereu luceşte. De când folosesc gelul purifiant Gli Elementi, zona T este mai curată şi nu mai luceşte aşa tare. Simt că îmi curăţă tenul în profunzime.

Îmi place faptul că recipientul are pompiţă şi este mai uşor de dozat şi de folosit.  Eu pun pe palmele uşor umezite, una sau două pompiţe, apoi aplic pe ten. După clătire tamponez uşor tenul cu un prosop si aplic loţiunea tonică.

Loţiune tonică Gli Elementi


Aplicarea loţiunii tonice, este următorul pas în îngrijirea corectă a tenului.

Loţiunea tonică de la Gli Elementi conţine de asemenea apă sufuroasă geotermală. 

Aceasta conţine extract de grapefruit, măr şi piersică. Nu se simte mirosul fructelor, dar are un miros foarte plăcut şi lasă o senzaţie foarte plăcută pe piele.

Aceste două produse se completează perfect şi după ce le folosesc, tenul se simte mai vitalizat şi curat.

După tonifiere simt ca tenul meu este mai moale, mai relaxat şi mai curat. 




Paşi pentru o îngrijire corectă a tenului.


1. demachiere - cu gel de curăţare, lapte demachiant, apă micelară sau ce produs ne mai place şi face bine pielii noastre. Eu prefer apa micelară împreună cu un gel de curăţare. 

2. pentru tenul gras şi mixt - aplicarea unei loţiuni tonice fără alcool.

3. aplicarea unei creme hidratante specifice tipului nostru de piele.

Recomand cu drag aceste produse celor ce au un ten gras sau mixt. Mie imi plac şi tenul meu nu a protestat împotriva lor. S-au împrietenit repede şi mi se pare că vor rămâne prieteni o lungă perioadă de timp.

Mai multe despre produsele Gli Elementi, puteţi afla de pe pagina de Facebook Greencosmtic.ro cât şi de pe site-ul Green Cosmetic.

Care este ritualul vostru de îngrijire a tenului? Aţi folosit până acum produse Gli Elementi?

joi, 30 august 2018

Punguța cu magie de la BeautyOne

paese
Oricărei femei îi place să arate bine. Sunteți de acord? Oricărei femei îi place să aibă un păr frumos și sănătos, matăsos și să nu arate ca o mătură. Așa-i?

Iar buzele... Ne place să fie frumoase, senzuale, fără crăpături. Într-un cuvânt să arate sănătos.

Ei bine, la Galați Beauty Swap #3, printre sponsori s-au numărat și cei de la BeautyOne.

Ei ne-au oferit o punguță magică. În interiorul ei am găsit o sticluță de la CHI cu ulei de argan și un ruj lichid PAESE.

CHI - ulei de argan cu un plus de ulei de moringa

Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am văzut produsul, a fost ” ce este uleiul de moringa?”. După o căutare pe internet am regăsit o listă cu foarte multe beneficii ale acestui miraculos ulei.

Moringa se cultiva în Africa, Arabia, Caraibe, America de Sud și Asia. Este o plantă ce crește rapid,  ajunge până la 10-12 metri înălțime și este rezistentă la secetă. 

Tratează o mulțime de boli și afecțiuni, dar se folosește cu succes și în industria cosmetică: în creme, parfumuri, produse pentru îngrijirea părului, etc.

chi
Chiar dacă este mic, uleiul de la CHI este foarte practic și cred că mă va ține destul de mult. Este un ulei cu o textură de gel. 

O picătură este de ajuns pentru părul meu, care ajunge până pe la umeri. Are un miros destul de puternic, dar foarte plăcut. 

Părul meu este destul de agresat. L-am sâcâit in ultimele câteva luni cu ședințe de saună, din două în două zile îl întind cu placa, l-am vopsit, decolorat... numai el știe câte a îndurat.

Dacă nu aplic uleiuri și alte tratamenmte pe păr, părul meu este aspru și cu un aspect tern. 

Cu uleiul primit de la BeautyOne am rezolvat problema asta. Cu numai o picătură de ulei, părul meu devine mătăsos și miroase frumos. Și cel mai important, nu încarcă părul. 

Ruj lichid Paese Manifesto

chi
În punguța minunată, cei de la BeautyOne, au mai pus și un ruj lichid. 

Cu rujurile lichide nu prea m-am împăcat eu de-a lungul anilor. Mie îmi place să îmi port părul desfăcut. Atunci când bate vântul părul se lipește de buze și apoi mi se pune ruj pe lentilele de la ochelari. Ce să-i faci? Ochelarii sunt de vină.

 Am sperat că va fi un ruj lichid mat. Nu este un ruj mat, dar ce să vezi? Îmi place. 

Eu am primit nuanța 902, care este un roz ușor portocaliu. 

Paese Manifesto este un fel de gloss mai consistent. Nu lasă senzația aia de buze super lipicioase pe care o lasă gloss-ul, dar îl simți un pic pe buze. Îmi place faptul că lucește și dă un aspect sănătos și tineresc buzelor. Te poți bucura de luciul gloss-ului, dar în același timp și de rezistența rujului. 

Chiar și după ce se mai curăță și nu mai lucește așa tare, buzele rămân colorate, ceea ce îi oferă o bilă albă din partea mea.

Voi ce rujuri preferați? Mate, lucioase, lichide, solide? 

miercuri, 29 august 2018

Jurnal de vacanță - cum am călătorit în Israel (I)

israel ierusalim


M-am întors din vacanță!

V-am tot arătat pe pagina de Facebook fotografii din vacanța mea în Israel. A venit timpul să vă povestesc și cum a fost.

Înainte să plec mi-am făcut tot felul de griji despre siguranță, reguli de conduită, vestimentație și alte aspecte.

Așa cum mie mi-au fost de folos informațiile primite de pe diverse site-uri și bloguri, trebuie să scriu și eu impresiile mele pentru alți călători.


Ce documente ne sunt necesare pentru a intra în Israel


În primul rând ne trebuie pașaport valabil minim șase luni de la intrarea pe teritoriul israelian.

Apoi ne trebuie viza de intrare. Această viză de intrare o primim pe aeroportul din Israel, la ghișeul verificări pașapoarte. 

Se stă la o coadă, ajungi la ghișeu, arăți pașaportul, îți pune câteva întrebări - dacă lucrezi în România, scopul vizitei, și cam atât. 

Eu am nimerit un vameș tare drăguț și printre întrebările pe care trebuia să le adreseze mai introducea și câte ceva amuzant:” Îl știi pe Duckadam? A fost și el la noi” și alte chestii amuzante. Probabil pentru a nu ne simți stânjeniți și luați ca la poliție.

Primești viza, un cartonaș mic albastru care este valabil trei luni și mergi mai departe. 

În principiu grupurile organizate nu întâmpină probleme la vamă. Dacă sunt familii, de regulă trec împreună. Eu am călătorit împreună cu mama mea și am trecut repede amândouă.

Călătoria mea a fost una de pelerinaj, deci odată ajunși acolo nu am întâmpinat probleme.

Cum comunicăm și ce bani folosim

În Israel toată lumea vorbește engleză și chiar română. Aproape toți comercianții vorbesc română chiar foarte bine. 

Moneda oficială este sheckel-ul. Sheckeli poți schimba la casele de schimb de acolo sau poți plăti cu euro sau dolari. De preferat sunt dolarii. Printr-o conversie ciudată 1 euro = 1 dolar, deci mai bine dolari. Eu am avut doar dolari, nu am schimbat sheckeli și a fost în regulă. Se mai poate plăti în multe locuri și cu lei românești. 

Cazarea în Israel

asezamantul romanesc de la ierihon
Vedere de pe terasa Asezământului
de la Ierihon

Noi am stat primele patru nopți la Așezământul Românesc de la Ierihon. Acest așezământ se află pe teritoriul Palestinei, iar zona este, surprinzător, față de ce se vede la noi la TV, sigură. 

Nu prea ai ce să faci seara, pentru că în împrejurimile mânăstirii este destul de pustiu și parcă nu prea îți vine să ieși pe stradă. Există un supermarket vis-a-vis de așezământ, unde găsești tot ce îți trebuie: apa, dulciuri, sucuri, etc.

Aproape de așezământ este o moschee. Veți auzi rugile lor, care sunt în număr de cinci pe zi, dacă nu mă înșel, dintre care una este la 04:00 dimineața. 

Apoi ultimele două nopți am stat la un hotel din Nazareth. Dar ajungem și aici mai târziu.

Obiective turistice în Israel

ieruslaim


 Obiectivele turistice sunt, bineînțeles cele legate de locurile Sfinte, biserici, mânăstiri, moschei, etc.

Se mai găsește un muzeu al Holocaustului, pe care din păcate nu l-am vizitat. Aș fi fost curioasă să văd cum arată muzeul Holocaustului într-o țară cu populație preponderent evreiască.

Am stat o săptămână, dar a fost o săptămână plină, în fiecare zi am vizitat multe obiective.

Printre cele mai impresionante, pentru mine, a fost Via Dolorosa sau Drumul Crucii, care se termină la Biserica Sf. Mormânt sau Biserica Sf. Sepulcru, cum i se mai spune.

Via Dolorosa și Biserica Sf. Mormânt

Via Dolorosa are 14 opriri, fiecare cu o semnificatie anume: de la curtea casei lui Pilat din Pont, la locurile unde Iisus a căzut sub povara crucii și până la punctul final, Biserica Sf. Mormânt.

Biserica este imensă, impunătoare, sobră. În dreptul ușii de intrare se găsește piatra ungerii din care se zice că izvorâște mir. Este mir pe ea, nu pot spune proveniența lui, dar să lăsăm povestea cum e, pentru că așa este frumos. Unele povești, indiferent dacă sunt sau nu adevărate trebuie lăsate așa cum se spun.

Apoi în partea stângă se găsește baldachinul Sf. Mormânt. Este o biserică în miniatură. Se intră într-o cameră, apoi în alta mai mică unde se află mormântul lui Iisus. 

La intrarea în camera mormâtului este un călugăr care ține ordinea. Ești lăsat foarte puțin să te rogi înăuntru, pentru a putea intra toată lumea. Vă imaginați că este o coadă imensă la intrare. Se iese cu spatele din camera mormântului. 


sf. mormant
Biserica Sf. Mormânt

Biserica Sf. Mormânt este împărțită de ortodocsi, catolici, armeni și copți, iar fiecare confesiune are un program prin care slujește în interiorul bisericii. Din cauza neînțelegerilor dintre confesiuni, cheia Sf. Mormânt o țin arabii. Ca să nu fie cu supărare.

Nu o să vă plictisesc cu toate bisericile pe care le-am vizitat, pentru că ar trebui să scriu un roman, nu un articol. Voi încerca să sintetizez informațiile și să prezint cele mai importante obiective pe care le-am vizitat.


Fiind un volum de informații foarte bogat, cred că ajunge pentru astăzi.


Voi reveni cu partea a doua unde vă voi povesti despre experiența de la Marea Moartă.



                                                                                                                                    ... va urma